Henry Ford - biografie

  Henry Ford s-a născut în America în 1863, într-o familie de emigranți irlandezi. Nu i-a plăcut şcoala, nici să muncească în ferma unde s-a născut, aşa că de la 16 ani a plecat la Detroit, unde s-a angajat ucenic la un atelier auto.
  Câţiva zeci de ani mai târziu, acest ucenic devenise milionar şi era celebrat ca unul din fondatorii industriei americane de automobile. Pe lângă asta, vorbele sale de duh deveniseră citate celebre, preluate în presa vremii.
  Cum s-a petrecut această evoluţie a băiatului de la fermă? Henry Ford a spus că “nu banii îți aduc siguranța; siguranța ți-o poate da doar un bagaj valoros de cunoștințe, experiență si abilități”. Aşadar, el a evoluat învăţând şi experimentând.
  Ca ucenic, a învățat totul despre motorul cu ardere internă. După câțiva ani, s-a întors la fermă și și-a deschis propriul atelier auto, unde a început să repare motoare și mașini. În 1890 s-a întors în Detroit pentru a lucra ca mecanic și inginer la Edison Company, ajungând ulterior inginer şef. Ar fi putut spune că are un salariu bun şi este un om împlinit. Dar Ford avea un vis, aşa că a continuat să lucreze în timpul său liber la propriul automobil.

Anatole France biografie

  Anatole France a început să scrie poeme de dragoste inspirate de iubirea sa neîmpărtăşită pentru o actriţă. Unii se sinucid din dragoste sau renunţă cu totul la iubire, dar alţii folosesc dragostea ca pe o trambulină creatoare, fructificând-o în opere care vor rămâne peste timp. A fost şi cazul lui Anatole France, care dintr-un îndrăgostit oarecare a ajuns un laureat al premiului Nobel pentru literatură. Nu e rău pentru cineva care avea o profesie relativ umilă: bibliotecar la Senat.
   Numele său adevărat a fost Jacques Anatole François Thibault şi s-a născut la Paris în 1844, trăind 80 de ani. De mic viaţa sa a fost marcată de cărţi, fiind fiul unui librar. La maturitate şi-a început activitatea publicând versuri, dar şi povestiri, eseuri, teatru.


Herman Cain - biografie


   Herman Cain s-a născut în 1945 şi a fost, printre altele, scriitor american, realizator radio, director executiv al mai multor firme importante şi politician. A candidat în 2012 pentru a fi nominalizat reprezentantul Partidului Republican în alegerile prezidenţiale.

  Trebuie remarcat că acest posibil preşedinte al SUA a trăit într-o familie săracă, mama sa fiind femeie de serviciu iar tatăl muncitor. Ca să le cumpere o casă copiilor săi şi să le plătească studiile, tatăl lui Herman avea 3 slujbe în acelaşi timp.

  Acum, Herman Cain este multimilionar şi posesorul unor diplome de onoare de la mai multe universităţi.

  A făcut cu succes faţă unui cancer la colon, în 2006, deşi i s-au dat 30% şanse de supravieţuire.

  Cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt: Vorbeşte ca un lider şi Acesta este Herman Cain: călătoria mea la Casa Albă!


ABONAMENT

Ioan Slavici - biografie


  Ioan Slavici a trăit între 1848 şi 1925. Deşi a fost copilul unui cojocar, prin activitatea sa a ajuns un scriitor recunoscut, fiind considerat unul dintre clasicii literaturii române.
  A fost jurnalist şi a colaborat cu Eminescu, Caragiale şi Coşbuc.
  Datorită opiniilor politice exprimate în presă de-a lungul timpului, Ioan Slavici a fost închis de mai multe ori, experienţele sale fiind redate în lucrarea memorialistică "Închisorile mele”.
  Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt romanul Mara (considerat aproape o capodoperă de George Călinescu) şi nuvelele Popa Tanda, Moara cu Noroc şi Pădureanca. Ion Slavici a mai scris poveşti, drame istorice şi memorii. În 1903 a primit Premiul Academiei Române.

ABONAMENT

Roger Martin du Gard - biografie


 
  Roger Martin du Gard a fost un scriitor francez şi a trăit între 1881 şi 1958. În 1937 a luat  Premiul Nobel pentru literatură pentru ciclul Les Thibault (Familia Thibault), compus din 8 romane, publicate de-a lungul a aproape 2 decenii. Ideea acestei cărţi fluviu i-a venit la 17 ani, citind Război şi pace de Tolstoi.
  A fost prieten cu André Gide, prin care i-a cunoscut pe cei mai importanți scriitori ai epocii. Între ei s-a purtat o importantă corespondență cu privire la meseria de scriitor, statutul romanului şi al literaturii în general. Corespondenţa lor a fost publicată în 1968.
  Trebuie subliniat că opera sa principală Les Thibault a fost scrisă după ce autorul a abandonat lumea literară din Paris şi s-a retras în provincie, pentru a crea în linişte. Această decizie i-a adus în cele din urmă Nobelul şi gloria postumă.
  Pe lângă romane, a scris teatru, eseuri şi memorii. A fost un scriitor foarte exigent, care şi-a distrus mai multe manuscrise de calitatea cărora nu era mulţumit, şi a lăsat câteva cărţi neterminate, deşi la una dintre ele a lucrat 17 ani.
  Roger Martin du Gard a refuzat să fie membru al Academiei Franceze.

Norman Vincent Peale - biografie


 

  Norman Vincent Peale a trăit între 1898 şi 1993 în New York. Cunoscut în lumea întreagă ca "Predicatorul de milioane", a scris 34 de cărţi, a fost un reputat teolog şi orator specializat în probleme motivaţionale, fondatorul Institutului pentru Religie şi Sănătate (clinică psihiatrică în care pacienţii erau îngrijiţi atât de medici, cât şi de pastori).

   În 1940 a înfiinţat cu soţia sa revista lunară Plus: The Magazine of Positive Thinking, cu peste 1 milion de cititori.

   Cea mai cunoscută carte a sa, Enthusiasm Makes the Difference s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare şi s-a tradus în 40 de limbi străine, printre care şi română, sub titlul Forţa gândirii pozitive. Ideea de bază este că entuziasmul de durată e ingredientul esenţial care poate transforma o viaţă plictisitoare într-una pasionantă.


T. Harv Eker - biografie


  T. Harv Eker este orator motivaţional, om de afaceri şi autorul cărţii Secretele minţii de milionar.
  A avut o copilărie săracă, fiind fiul unor imigranţi europeni care s-au stabilit în America de Nord, cu 30 de dolari în buzunar. La 13 ani, a început să muncească: a vândut ziare, îngheţată, loţiuni de bronzat şi diverse alte lucruri.
   A renunţat la facultate ca să-şi urmeze visul de a deveni milionar.
  A avut diverse slujbe şi a început mai mult de zece afaceri diferite. Dar, indiferent ce a făcut, a eşuat în mod constant.
  Însă Eker nu s-a dat bătut. A deschis unul dintre primele magazine cu articole pentru fitness din America de Nord, apoi şi-a dezvoltat afacerea, creând un lanţ de zece magazine. După care a vândut o parte din acţiuni şi astfel a devenit milionar în numai doi ani şi jumătate de la pornirea afacerii.
  Liniştit acum din punct de vedere material, a început să teoretizeze despre legătura dintre mentalitate şi bani. Şi-a revizuit gândurile, sentimentele, atitudinea şi acţiunile pentru a-şi menţine şi a-şi creşte succesul.
  T. Harv Eker este fondatorul şi preşedintele companiei Peak Potentials Training, care oferă servicii de dezvol­tare personală, una dintre companiile cu cea mai rapidă creştere din America de Nord. La cursurile sale participă mii de oameni din toate colţurile lumii, care vor să obţină independenţa financiară.
   T. Harv Eker scrie în Secretele minţii de milionar (bestseller în lista New York Times) că fiecare dintre noi are setat în minte un anumit tipar financiar, iar felul în care gândim determină dimensiunea averii pe care o acumulăm. Pe când bogaţii sunt convinşi că „îşi creează singuri viaţa”, săracii cred că alţii (politicienii, patronii etc.) le controlează viaţa. De aici concluzia săracilor că nu pot face nimic pentru a avea succes, ca urmare nici nu fac nimic.
  Îţi recomand să citeşti cartea, care a fost tradusă şi în română. Aici ai varianta originală: Secrets of the Millionaire Mind

Alexandre Dumas fiul - biografie


   Alexandre Dumas fiul a trăit între 1824 şi 1895. Părinții săi au fost romancierul Alexandre Dumas (autorul celor 3 Muşchetari) şi o modestă croitoreasă. La naştere a fost declarat "copil din flori", cu părinţi necunoscuți. De abia la 7 ani a fost recunoscut oficial ca fiul lui Alexandre Dumas şi luat în îngrijire de tată.
   A publicat versuri, romane şi teatru, dar cartea care l-a făcut celebru este romanul Dama cu camelii , tipărit în 1848. Romanul a fost inspirat de un episod adevărat din viaţa lui Alexandre Dumas fiul - dragostea lui pentru Marie Duplessis, o curtezană din Paris.
   A fost membru al Academiei Franceze.

Elizabeth Towne - biografie


  Elizabeth Towne (1865 - 1960) a fost o influentă scriitoare, editoare şi publicistă în Statele Unite. A susţinut permanent că energia bine direcţionată a gândurilor ne poate schimba viaţa, şi a publicat cărţi pe această temă. Ideile sale din volumul The Life Power and How to Use It au fost preluate în filmul-documentar The Secret.

   Poţi citi pe Amazon fragmente şi opinii despre The Life Power and How to Use It

 

   Succesul este rezultatul natural al unei direcţionări inteligente a efortului. - Elizabeth Towne

Benjamin Franklin - biografie


  Benjamin Franklin (1706-1790) s-a născut într-o familie săracă. A fost cel mai mic dintre cei 17 fraţi. A urmat doar 2 ani şcoala, iar după aceea a fost nevoit să înceapă să lucreze ca ucenic. Fiind un autodidact, a continuat să citească în timpul liber iar mai târziu a început să scrie articole de presă. La 22 de ani şi-a înfiinţat propria tipografie, pe care a dezvoltat-o foarte mult de-a lungul anilor.
   Numit şeful Poştei, a reorganizat-o substanţial, inclusiv pe baza invenţiilor sale, astfel că după 4 ani, pentru prima oară serviciile poştale au adus profit.
   La insistența lui, în Philadelphia străzile au fost pavate, a fost instalat iluminatul public, înființată prima divizie de pompierişi colectaţi bani pentru organizarea primului spital din America. A înfiinţat primul club de dezbateri şi prima bibliotecă naţională.
   Inventator neobosit, a creat multe obiecte, indispensabile astăzi, printre care ochelarii bifocali și paratrăsnetul. Unele invenţii a refuzat să le patenteze, cum ar fi soba Franklin, pentru a putea fi produse şi folosite de cât mai multă lume. Ca urmare a studiilor sale despre electricitate, a fost ales ca membru al Royal Society din Anglia şi Academia Regală de Științe din Franţa.
   Este unul dintre Părinţii Fondatori ai Americii, semnătura lui regăsindu-se pe Declarația de Independență a Statelor Unite și pe Constituția americană. După obţinerea independenţei, a fost primul ambasador al S.U.A. în Franţa şi a negociat pacea dintre S.U.A. şi Marea Britanie.
   În Paris a fost numit Maestru într-o lojă masonică, fiind coleg cu Voltaire.
   Autobiografia sa, scrisă în ultimii ani de viaţă, este considerată una dintre cele mai importante lucări de profil, fiind o carte de căpătâi pentru multe personalităţi ale lumii, ca de altfel o carte motivaţională pentru oricine o citeşte. În ea descrie în ce fel şi-a modelat mentalitatea, astfel ca din copilul sărac şi oropsit să ajungă unul dintre cei mai influenţi oameni ai epocii sale, şi oferă sfaturi aplicabile oricui doreşte să aibă succes în viaţă.
   Poţi citi pe Amazon fragmente şi opinii despre Autobiography of Benjamin Franklin.

Elbert Hubbard - biografie


   Elbert Hubbard este unul dintre clasicii literaturii motivaţionale din America începutului de secol XX. A fost şi orator motivaţional, iar eseul său "Un mesaj pentru Garcia" a avut un spectaculos succes, în clasamentul celor mai tiparite şi traduse lucrări din lume clasându-se pe locul al patrulea. Citeşte eseul în română şi vezi povestea sa chiar mai interesantă AICI.
   Poţi citi pe Amazon fragmente şi opinii despre A Message to Garcia: And Other Essential Writings on Success

Aristotel - biografie


Aristotel a trăit între 384 î.Hr. şi 322 î.Hr. şi a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic.
  Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul). Rămas orfan de mic, la 17 ani a intrat în Academia lui Platon, unde a rămas 20 ani, mai întâi elev apoi profesor. După moartea lui Platon, a plecat şi a devenit consilierul tiranului Hermias. Au urmat mai multe călătorii pentru cunoașterea și studiul formelor de stat și de conducere existente la acea perioadă.
  A fost chemat la curtea lui Filip, şi a devenit profesorul lui Alexandru cel Mare.
  Mai târziu, la Atena, a înființat propria lui școală – Liceul (Lykeion sau școala peripatetică), ce va rivaliza cu Academia lui Platon. A predat aici 13 ani.
  Deşi Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a dezvoltat-o, fiind şi întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiințelor naturale a rămas ca model mai mult de un mileniu în Europa. Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite, s-au păstrat 47.